doi ochi, doar unul, inchisi mereu

e o tampenie sa zic ca nu imi place...ar fi mai tampit sa refuz sa ma mai zbat...dar cand vezi acei doi ochi te simti neputincios, ai vrea sa faci ceva, dar altceva de suprima, te sugruma si te arunca jos, acolo jos incepi din nou si ajungi iar sa speri, si speri...
da...a revenit un sentiment uitat sau poate doar fortat sa fie uitat...e acel sentiment in care deja imi fac planuri...daca...si daca...si cum ar fi...si de cele mai multe ori...ma arunca jos...am zis ca sunt razboinic si voi duce lupta pana la sfarsit...acum ma intreb care este lupta mea de fapt? sa incerc sa ajung la...sau lupta e chiar cu mintea mea care crede ca incercand sa tot spere ca reusi? totusi voi mai duce o ultima lupta si daca...nu chiar daca...sau? sau...cum ar fi lupta...invers?
sa incep sa deschid acei ochi inchisi, incet, unul, ca intr-o dimineata, apoi pe amandoi...?
sa fie asta solutie...?