marți, iulie 07, 2009

si gandirea e pustie

somn, ploaie, seara...cel mai nefericit lucru e cand vezi cum totul in jurul tau se ruineaza fizic si cum lumea devine mult mai trista. totul se rezuma la a supravietui, nu mai avem timp deloc de noi. cele mai simple lucruri nu mai sunt deloc asa. mintea noastra le complica, le amplifica si creeaza astfel un imens gap intre ce eram invatati sa facem si ce suntem oblogati sa facem. ma uitam ieri din masina la o batranica intr-o statie de tramvai. ploaia aia urata, ridurile pe fata ei, pozitia corpului delasatoare, ochii mici, nici macar un zambet, inca o data ploaia care pur si simplu o lovea incet. statea acolo. pana la urma cam asta suntem toti...in maini tinea doua sacosi, posibil mancare pentru nepoti, in ochi tinea lacrimi, probabil erau doar picaturi de ploaie, dar pe fata ei se vedea ca...poate era de la hainele de culoare neagra sau poate era de la varsta. se bucura oare cand ajungea acasa si vedea cum nepoteii zambesc cand o vad...sau???